Ești atât de frumoasa, iarna!
Câmpul întins pe spate, lânga orizont,
și copacii opriți, din fuga crivațului...
Îmi tremura narile
și nici o mireasma,
și nici o boare,
doar mirosul îndepartat, de gheața,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
și nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniștit, idolatru
și gândul crește-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi
câte patru.