Un sunet ma înconjura și ma ducea cu el
pe peasupra orașului, departe,
pe sub norul cerului strabatut
de fâșii alunecatoare de noapte.
Voci joase vorbeau atât de incet
încât adormeam și ma trezeam între doua vocale,
partea nevazuta a insului meu
iluminându-se de focuri bengale.
Ferestrele se stingeau mai multe deodata
și-atât de iute ca-mi parea
ca se scufunda oblic în zare
memoria cu dimineți înpietrite în ea.
Ramânea deasupra numai strigatul, numai el
ca un jet de apa nemaicazând,
dar orizontul înainte de zori ridica,
felin, pupilele verzi ale ierbii, arzând.