Doamne, pana cand Tu nu m-ai cules
dintre cioburi de vise in inima sparte,
Ma iubeam ca pe-un rod necules
din lanuri de oameni cu granele coapte.

Pana cand Tu nu m-ai atins
si-ai facut din mine lut care canta
M-am crezut jaratic aprins
adunat de lume intr-o inima sfanta.

Pana cand Tu nu m-ai deschis
si nu mi-ai frant viata in doua
N-am stiut Tata ca pot sa exist,
sa curg din Tine cu stropi albi de roua.

Acum ma picuri cu har si-ndurare
peste-o mare amara nascuta din tina,
Imi asezi zambind in marunta suflare
cuvinte rasarind din eterna-Ti Lumina.