Am uitat de mult cum arați,
ultima oară-nu-mi mai amintesc când și de ce-
te-am așezat pe tine, iubire
în camera amintirilor roz,
mi-ai zâmbit....
peste noapte surâsuri migdalate
ți-au atârnat o clipă de pleoape.
Credeam c-ai să m-aștepți să revin,
să te iau de mână și să renastem departe.
Acum...e târziu...prea târziu,
camera roz e pustie...tu nu ești.
Am deschis alte uși, alte ferești,
tu nu ești...
În camera albă
ninge cu flori de cais
peste amintirile mele moarte demult...
tu nu ești.
În camera verde e liniște...
încolteste o noua amintire,
am zăbovit o clipă
să o aud crescând...
Dar nu e a ta,
tu nu mai ești,
îmi mai amintesc doar în noapte
surâsurile migdalate
ce-ți atârnau tăcute de pleoape.