Daca poți înțelege,
Cum, în sufletul meu,
Munții străpung mările,
Þărmurile mușcă din ape,
Copacii iși smulg rădăcinile,
Și le infig din nou, cu furie,
In lava vulcanului aprins
Cerurile s-amestecă,
Stelele se transformă-n comete
Nimic nu-și mai află firescul!
Un tunet, un fulger,
Deșcleștarea
Și s-a oprit timpul!
Și apoi, ploaia:
Ploaia de vara, repede asurzitoare; și
Ploaia de primavara domoala și calda;
Ploaia de toamnă tăcută,
Peste cărbunii incinși,
Peste trupurile obosite...
Ramine durerea, pierdută-i amintirea,
Ramine amintirea, pierdută-i durerea…