Apa grea a somnului
mă poartă spre tine în lente volute.

Marea respiră și crește
dupa cum mă adun trupului tău
dupa cum mă răsfir prin celulele tale-
boabe pârguite de soare.

Mă las micșorată,
peste măsură crescută,
Mă las pulsândă,
Mă las cernută,
Mă las văzută
într-un miraj de culori amețite de fuga,
de ochi cristalin de nucleu
răscolită,
Mă las ție,
Mă las.

Cine-ar putea roua trupului toată
în lacrimă iar s-o frământe?