Secunda se plimba libera de idei
sau voințe
in jurul unei uși de mult inchisă
care mult probabil nici nu a fost deschisă
de cel puțin un an,
doi,
trei.

Trecea timpul, orele, minutele
suratele secundele
pe lângă ea.
Se intrebau, priveau la ceas
și... aș vrea să spun plecau
dar nu
începeau a se îmbrățișa
uninduse,
umflânduse,
sperând că timpul va deschide ușa.

Nu, acea secunda nu facea parte din ele
era chiar ea
ideea,
timpul imaginat, furat, abandonat
visat.

- Reprezint viața - a spus
sunt nașterea ta eu voi fi acolo
când tu vei dispărea.
Sunt creșterea osului tău
sau sunt chiar tu,
inconștiența ta
și vocea.

- Ce faci aici?
- Aștept !
- Pe cine?
- Ar trebui sa știi...
- Insă nu știu, spune !
- Aștept pe ... mine
pentru a veni
a-mi lua locul,
a aștepta pe cel ca tine
a intreba.
- Și ușa?
- Care ușa?
Ce te face sa crezi că există o ușă aici?
- Păi...
-Te-nșeli !