Sentinta la libertate

Ravnea atat de mult la liberate
Si-o visa pe ascuns de ani buni,
Crengile ii erau de mult uscate,
Traia intreg, printre nebuni.

Se credea intreg si-n parte era,
Ii ramasese sufletul curat,
In taina visele si le urzea,
Insa zambea si vorbea cenzurat.

Astepta intr-o zi,o sansa s-apara
Sa evadeze, sa prinda momentul,
Uitase de mult cum mai e pe afara,
Ce verde e iarba, ce rece-i cimentul.

Si-a evadat intr-un tarziu,
Adunase atata si-atata dorinta!
Istovit, mai mult mort decat viu,
Nu mai avea putere, doar vointa.

In prima zi era prea obosit,
Sa se bucure n-a putut in vreun fel,
Si-a doua zi cand s-a trezit,
Lipsea ceva, lipsea ceva din el.

Acum ca-i liber si proaspat evadat,
Incotro s-o apuce, c-atata stia!
Fusese-atata vreme supus si cenzurat
Stia perfect socoteala sa dea.

Era abatut, fara chef, fara vlaga,
Cu-atat libertate oare ce sa faca?!
E drept, pe vremuri i-era draga,
Dar acum e doar liber sa taca!

Atat de liber , atat de pustiu!
Rau cu rau, fara rau si mai rau,
Simtea ca-i poate prea tarziu
Sa-si croiasca un drum doar al sau.

Era acum liber si totusi plangea,
Liber si singur, prea singur era,
Stia doar atat: sa fie cu ea!
Singur sa fie, cu greu va-nvata.

Ce-I cerem ne da Dumnezeu uneori,
Gustul victoriei e dulce- amar,
Poate chiar maine, maine-n zori,
Ne pare chiar victoria-n zadar.

Si totusi viata merge inainte,
Se schimba toate si noi ne schimbam ,
Avem atata nevoie de tinte,
Poate cand pierdem, de fapt, castigam.