Curge in oase lichide
ploaia din burlanul
iubirii noastre mocanesti
cu miros de zinc oxidat.
in irisul pineal luceste
casa ororilor nespuse
dar strigate prelung
in mutenia cinelor singuratatii
de luna plina pe dealul
unde lupii isi urla umbrele
printre coastele mieilor nenascuti
si ne cautam in acele pendulei
cu intalniri fixate
pe ruleta timpului
atunci iar ploua
cand te strang in brate
te pierd printre degete
sub lacrimile neputintei
sa dai viata semintelor de iarba
inverzind un alt anotimp al regasirii