Si animalul infricosat coboara
Genunchii spre pamant...
Ii citesc frica si ura
In ochii inundati de lacrimi
Cu forte nestiute,
Da nastere la doua aripi.
Sunt cele ce-l vor duce
Departe,inapoi,
In spatele timpului.

Aluneca aprig, din ce in ce
Mai aproape de
Singuratate.

Pietrele aruncate in el
Nu-l mai ating,
Focurile arzande
Se sting.

Pipaie cu privirea
Necunoscutul,
Gingasia puiului si cruzimea
Calaului.

A ramas acolo,departe,
Sa paseasca rar
Prin banalitate.