Amurgul încă n-a lăsat
Loc întunericului
Pădurea de culoarea
Unui smarald sângeriu
pare un ocean vegetal

Nu mai are rost să scriu
Cuvintele îmi sunt prea departe
În această noapte spuzită de stele

În penumbra aurie
A unei lumi în derivă,
Sunetele se furișează
Ca niște șerpi lucitori
Printre flăcări tremurătoare
și ziduri ce zvâcnesc dureros
noaptea visează inflamând corpuri,
umbre luminoase în întuneric mișcător

Lumea se pierde în fața cuvintelor,
A cuvintelor-fantomă -
Fantome ale Universului -
Dispărând pe măsură ce se nasc.

Când scrii, te afli pe buza prăpastiei
Ori lupți cu vidul
Ori te-avânță în înfinit.

Te-arunci în golul
cuvintelor ce se pierd.

Scrisul este un act magic
Cerneala din ochii tăi
Picură stropi de noapte.