Stau in curtea mare, langa casa
si privesc in jur. E toamna iar!
Pe obraz, o lacrima nestearsa
pare-a fi un bob de chihlimbar.

Obosite frunze se aseaza
una peste alta. Trist vesmant.
Se aude-n zare cum necheaza
cerul pravalit peste pamant.

Umbra deasa-a nucului din poarta
zace palida acum, pe jos.
Cand si cand, de vant se mai invoalta
Aer de octombrie racoros.

Langa casa, cosul de nuiele
geme, plin cu mere sangerand.
Pe pervaz se-nsira trei ulcele,
mustul gros si dulce asteptand.

Se intoarce mama din gradina
si-mi intinde-un bot de jar, lucind.
O gutuie. Ea-mi va fi lumina
pentru noaptea primului colind.