Nebunia ne-a cuprins.
Ne-a prins pofta de a face de-ne-făcutul și,
ca doi bezmetici,
ca doi pițigoi fluierici,
pătați de roșu și de ne-înțelepciunea noastră,
ne hârjonim prin frunză veștedă,
prin brumă albă,
plini de dorul de hai-hui,
de nu-ți mai pune pofta-n cui,
de arată-ți sânul lumii,
când strigă după noi: nebunii!
nebunii!

De fâl-fâl
de aripă neostoită de dragoste,
de pentru alții pacoste
pe frigul ăsta,
se cutremură marginea închipuirii
și se revarsă peste nepricepuți,
peste orbi sau peste muți
de uimire,
și noi,
ca doi păsăroi
ne zburăm din creangă-n creangă,
pigulindu-ne
pe sub aripe,
pe sub cioc și pe sub gușă,
pițigușa mea pițigușă.

Fir-ar ea de toamnă,
de poamă,
că i se făcu de frunză verde
și ne împrimăvără
când alții,
mai buni se pare decât noi,
tremură!

Pan
14.10.2002