timpul e nebun,
nebunul nebuniei noastre,
cu vântul ce ne-a ars
și luna ce ne-a-mbrățișat
în nebunia noastră;
cuvintele
mi-au spus cât mă iubeai
dar nu mi-au spus de ce,
ochii tăi
mi-au spus cât mă doreai
și nu i-am mai privit
de teamă că te doream prea mult,
buzele tale
m-au îmbrățișat
și brațele tale mi-au șoptit
cuvintele nebuniei...
... de ce?...
m-ai ars
cu stele reci
ce mi le-ai picurat în sânge,
cu glasul și cu inima
ce-a trăit doar pentru o imensă nebunie...
de ce?...