Așa de multe-s cele
Ce-ar fi acum de spus
Că spusa nu le prinde
Și vorba nu le-ncape.

Sau poate-s prea puține,
Sau poate că nici nu-s…
Doar niște biete vorbe,
Þărână din țărână.

A fost mult prea devreme,
Sau poate prea târziu…
În suflet mi-arde încă
Foc de bătăi de pleoape,

Și poate de-asta sufăr
Sau poate de-asta scriu…
Lumină din lumină,
Din cer, tot mai aproape.

Tăcut, am închis iarăși
Din viață alt capitol
Cu lacrimi și cu zâmbet,
Cu patimă și dor.

Lumina e prea stearpă,
Iar cerul e ridicol…
Cenușă în cenușă
Și scrum pustiitor.

Rămân, deci, aici, singur
Cu gândurile mele,
În suflet cu văpaie
Și-n ochi cu umbra ei.

Zâmbet și plâns, totuna.
Rămâne numai ploaia
Și-o boare de-ntuneric,
Și-n inimă scântei.

În pânza veșniciei
Sunt prinse mii de stele.
Nu știi pe care-o cauți,
Nu știi de care fugi.

Ca într-o horă mută,
ÃŽnconjurat de iele,
Mori și învii odată:
Sfârșit și început.

București, 12 octombrie 1999