Duhuri fara astampar treceau
prin pulberea vietii,-aruncata
dincolo de ceruri. Ca pe o pata
frunze de pe frunti o stergeau.

Vin vrajitoarele zglobii,
adie peste ochii arsi de blestem,
prin sangele ars de serpii vii,
printre copaci vin la locul suprem.

...Acolo, temator si singur, vuieste
peste golul fiecarui pas,
prins intre copaci ca-ntr-un cleste
ecoul sfasietor al unui glas.