agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-11-08 | |
Ea se plimba la umbra exceselor;
ea se scalda in apele limpezi ale bunului-simt; ea-si purta gratios umbrela ce-o ferea de stralucirea molesitoare a simetriei; ea saruta cu retinuta fervoare buzele fierbinti ale setei de a supune, a poseda si conduce; ea ne privea timid pe sub pleoapele obosite de-atatea complexe ce asteptau sa fie inabusite de forta ei ireala, neverosimila; ea se contempla, cocheta, in oglinzile lovite de prejudecati ale neobositei, nesfarsitei fugi de teama plictisului; ea isi apleca gratioasa genunchiul drept, pentru ca sabia ironiei s-o innobileze, dar uneori genunchiul ei stang atingea cu umilinta nisipul deriziunii: erau clipe in care ii citeai ferocitatea in ochii ce refuzau sa-si deschida gratiile, pentru a elibera, mantuitor, cate un canar in forma de lacrima, care continua sa arda si sa se zbata in adancul custii ferecate cu lacatul greu, ruginit al ridicolului; la marginea tacerii, cuvintele ei taiau in carnea spaimelor noastre; la marginea tacerii, te intrebai cu groaza irezistibila prin ce miracol respirati acelasi aer, impartiti aceleasi picaturi reci de ploaie, striviti sub picioare aceleasi frunze uscate; la marginea tacerii, ne intalneam pentru o clipa, dureros de scurta, de patetica, de atragatoare, de ireala, de necuprins in cuvinte ce imblanzesc vertijul; la marginea tacerii, ea, ratacita si totusi atat de stapana; ea, care nu intelegea nimic intelegand totul; ea, cea fara de secrete si despre care nu stii nimic; ea, ce-si purta sufletul intr-o lesa atat de lunga incat o simpla atingere i l-ar fi trantit la picioare; ea, atat de singura si atat de invulnerabila, acolo, la marginea tacerii, ea statea dreapta si ne privea cu ochi patrunzatori, tristi sau mirati, pe noi, biete animale pierdute in ceata nerostitului, pe noi, relele ei necesare, drogul ei de fiecare respiratie.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate