Și când mă rugam
tristă în noapte,
îngenunchiată-n vânt
cu pletele întunecate
arse de lună-n descânt
o făceam
pentru inimile prea pline
de fericire...
aici pe pământ
să fie iubite
să fie ferite
de clipe amare,
de chin și uitare...
Și mâinile mele
încrucisate,
crispate-n durere,
de moarte,
albe păsări
râmase fără de zbor
se odihnesc acum
peste ochii tăi
atât de ușor!!!