timpul meu e un fluture-povestea veche-
eu - o pasăre măiastră din gradina zoologică.
nu vreau să crezi că-s Narcis
poate că tu ai fi Echo cea disperată, dar
împăunatul păun își pierde coada
(oricum, indiferent ce crezi tu)
în colții râsului isteric
dintr-o palmă-n alta,
hop și-așa...

păunul e o istorie nereușită
în capitolele unui roman de duzină,
un film rulat pe banda ronțăită de râs,
fluturele meu zboară ușor
ca un vultur
dintr-o palmă în alta,
pe obraz...

am crezut că îmi văd ochii
în pene plăsmuite pripit prin pictare,
dar nu, erau doar foști ochi de broască...
În casetofon banda cu vocea grifonului se strică,
se strică și vocile conștiintei și cele ale furiilor,
și de la gunoi, miroase a
puternic gust de acru, în tot.

îmi privesc penele odat` frumoase,
acum strivite, scheletice și grele.
fluturele meu zboară ușor ca pana,
ironic. Nu?
mi-am lipit puf de găină pe coasta dreaptă,
să mai par a păun,
dar palmele nu mă mai ascultă
și grădina e pustie,
nu mai e nimeni în ea, doar eu...