Tot ce-i in Univers tinde spre nimic si infinit
Totul-i un u, o bucatica infima de vesnic si efemer
Masurat in halci mai mari sau mai mici de infinit
Lumea-i o functie, limitata, usor de inteles
Omul, negustorul de la bacania din Amsterdam,
Militarul calcand ultimul trandafir alb
patat de sangele camarazilor si dusmanilor lui,
Copilul ce-si arunca balonul inspre cer in inocenta lui
E doar un banal x, o variabila amarata, un mod de a evita
Cazul de nedeterminare timp/spatiu, infinit/infinit,
un amarat de proces computational, o adresa de memorie
Usor de sters la urmatatoarea interactie.
Soarele rasare zilnic, ne nastem,
traim, murim, soarele apune, inca o zi...
Moare si Soarele, se naste altul
Nu-i nimic, atat cat exista timp exista creatie
Si distrugere. Cu mici pierderi de energie
(proces de entropie generalizata).
Moare si Universul, moare si Iubirea si Ura,
Si Libertatea. Si Tirania. Moare si Timpul
Se scurge un infinit intr-un singur proces computational
Ma scurg intr-un gand de-al universului
Probabil ca si el dispare inspre o moarte de-a lui
Intr-o sclipire de gand de-a unei firi mai inalte
Oare Divinitatea?
Sau mai departe, spre o noua instanta a infinitului?
Si ramane o singura intrebare. Vesnicul de ce existam
si care e rolul nostru e o simpla reducere la intrebarea
de om fi oare comportarea unei banale functii
in interval finit? Oare infinit=divin? Orice e infinit.
Deci orice e divin.
Ipoteza lim univers = infinit.
Concluzie x->0 ?
Atunci de ce oare murim?
Demonstratie imposibila. Putere de intelegere insuficienta.