Mai strain decat de lume
sunt strain de mine insumi,
framantat de ganduri bune
inecate in sfant plansu-mi.

Caut nu ce stiu ca este,
oameni ferecati in patimi,
ma visez intr-o poveste,
dar strivesc in palme lacrmi.

Negraita simt in mine
pulberea din univers,
pasu-mi cata inspre Tine
semnul ultim, intr-un vers.

Tu ramai mereu departe,
nestiind de dorul meu,
ziua cade iar in noapte,
viata mea in Somnul greu.