Intr-una din noptile trecute, te-am visat gravida,
flori albe se ridicau in jurul tau,
de cires, banuiesc,
pentru ca nu le puteam simti prezenta.
In visele mele doar pamantul are miros. duhneste.
a pofta de oameni.

Stiam ca nu mai esti de mult a mea. M-am aplecat sa te ating,
si m-am ales cu o pereche de cercei,
plumb curat,
masliniu,
de forma pantecului tau,
sa ma traga spre pamant, sa ma ingenuncheze cu gura in tarana,
sa ma lipeasca de talpile tale. Libere.

Stiai cum sa-ti alegi parfumurile,
din lemnul putred pe care te culcam intr-o vara tarzie si reala,
cu patura hangiului, cea in carouri, inca umeda de zeama de pepene,
plina de samburi, de plumb, maslinii,
iar acum,
rasuni ca o toba sub pasii pruncului,
care ma provoaca cu intrebari si ma sageteaza cu imagini,
poate incep sa ma destainui, poate incep sa ma dezvinovatesc.

Ah, pamantul a incetat sa mai miroase,
acum vazduhul e plat
iar tu nu te misti din loc, nu te intorci cu spatele, nu te lansezi in discutii,
iar copilul bate, bate, si urla,
cu ochii albastri conturati prin piele, cu mana schimonosita in gheara,
incercand sa-si adaposteasca mama
de furia lupilor.

Intr-una din noptile trecute, te-am visat proaspata, vesela,
pe patru picioare de lemn,
in mijlocul furtunii,
cu peste zburator la tigaie, cu scoici de plumb,
verzi,
printre valurile inalte ce ne purtau nedumerirea.

Te invarteai pe loc, si iti mangaiai pantecul gol,
lucios sub lumina ochilor haitei,
cu mana mea, cu furia mea,
si florile cadeau acum, cu repeziciune, grele precum bolovanii,
si eu ma invarteam cu tine in brate, concentric,
iar buzele noastre incercau sa se obisnuiasca cu mirosul imbatator
al pamantului.