S-a ridicat ploaie de neființă în urma ta.

Ud de beznă,
nefiind,
netrăind și nemurind,
te priveam,
păunița mea noptatecă.

Paralele de întuneric mă cuprindeau,
în timp ce tu,
plecai mai departe
înspre mai departe de mine;
paralele,
paralele între ele.

Pășește păunițo,
pășește.

Nici nimicul,
nici frigul,
nici eu singurul,
nici iarăși nimicul,
să nu te oprească.

Doamne, cât de noapte mi s-a făcut.
Doamne, cât de pustie mi s-a făcut.

Pan
29.11.2002