Azi-noapte am trecut iar Dunărea pe gheață
cu chipurile ascunse sub masca de ceară
a lunii. Vântul ne ieșea din piept
regăsind în pustiu urletul lupilor.

Pe malul celălalt am lăsat foc și durere
și trupuri atârnate de suflet precum
noaptea în ștreangul zilei care începuse
să crească. Durerea vorbea o limbă amestecată.

Apoi ne-am întors și-am băut vinul fierbinte
asemeni sângelui care îmbrățișa tot mai încet
apa de cremene. Focul era înalt și-am zărit, stăpâne,
dănțuind vesele sufletele morților noștri.

La noapte vom porni din nou către dincolo.
Azi e vreme pentru pământ și casă.
La noapte vom trece iar Dunărea pe gheață
și viața pe moarte.