Frunzele moarte dansează pe șesuri
Aprinse-n amurg: un vis în alt vis;
Și ploaia le-atinge în mii de-arabescuri
Până când adorm pe pământul ucis.

Rămân doar copacii cu aripi de brumă,
Cu ochii lor negri și umerii goi,
Săgeți străvezii împlântate-n țărână,
Vestigii rămase din vechiul război.

Și ploaia renaște din propria-i cenușă,
Iar vântul o prinde în brațu-i de fier.
Tăcerea pustiului bate la ușă,
Punând stăpânire pe pământ și pe cer.

În flăcări, pădurea de toamnă târzie
Se pierde încet în lividul apus
Și vântul strivește, și ploaia sfâșie…
Până când și cerul va cădea răpus.


București, 19 octombrie 1999