Mi te ascunzi sub piept,
pe sub brațe,
frigi,
strigi.
Te port așa cuibărită,
dezlănțuită,
fie iarnă,
fie vară,
mereu ocrotitor,
doamnă.

Þi-ai răsădit palmele
în măruntaiele mele
și crești pădure,
mi te-ai ancorat cu buzele de jugulară
făcând ca pletele-mi să se reverse
din sure
mai sure.

Sunt un fel adăpost
în care gemetele tale
se aud prin colțuri,
nicăieri și pretutindeni,
ca ieșite dintr-un cal
înroșit de jarul din pinteni.

Nu mai am nici un deget liber,
pe fiecare dintre ele au îmbobocit verighete
de lemn,
de aur și smirnă,
de pucioasă și tină.

Nu mai am nici o lumină a ochilor lină,
toate sunt prinse de tine,
amețite ca un roi de albine,
miros tot a ceea ce ne place mai mult
și a sulfină.

Nu mi-e teamă!
Focurile din mine sunt veșnice
iar tu ești doar o plăpândă,
blândă,
sortită,
a mea doamnă.

Pan
02.12.2002