Când prin oraș calci lin pe străzi
sămânța ulmilor, și-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?

Când mușchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
și glasul picurat ți-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?

Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?

Când între lipsă și prisos
ne bucurăm de câte sânt
și cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?

Când îți ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?

Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeași stea -
mai e nevoie de destin?

Când împlinirile ne cad
subt galaxia ca de fum
și prin miresmele de brad –
mai e nevoie de vreun drum?

De-ar fi să dăinuiesc nespus
în gîndul tău, pămînt ce sînt,
din răsărituri la apus
mai e nevoie de-un mormînt?