agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-12-06 | | Înscris în bibliotecă de Adriana Camelia Silvia Popp
Lumina stelilor
Piare cu focul lor. Noaptea să-ncuibează Ca să nu să vază. Umbra sa slăbește, Un nor să ivește, Să-nnalță și crește, Dar ziua îl gonește. Și cât ea s-arată, Draga nopții fată, Smerita tăcere Văz că-ndată piare. Iubețul satiraș, Marghiol și îngănaș, Aleargă în pădure Să spuie, să jure Rău inimii sale Nimfii fără jale, Care, spăimântată, Fuge tot d-o dată. Pă fruntea-i zburlită Fața lui hulită Scrisă-i dăsfrânare, O sete prea mare Și-o grea robie l-Amor, Al veseliii fecior. Avrora s-arată Foarte luminată, Ea împodobește Cerul și-l poliește Și cât e arătoasă Floarea și frumoasă Care o înflorește, Fața așa-i lucește. Iar Somnul împărat, Cu mac împrejurat, Intră-n car d-abanos Cu greu, fiind lenevos. E pă lângă dânsul Minciuna și visul Și-ndată văz zburând Amorul, trist, văzând Că alba zi să ivește Și ne-nțelepțește. Când nu-i noaptea tare Gluma n-are stare. Pă pat dă trandafir Flora și cu Zefir, Care oftează tare Stându-i la picioare Și Amorul iclenește Peptu-i dăzvălește. Ea într-această stare Așteaptă ziua mare. Prea vrednica albină În câmp, în grădină, Cată floricele Să sugă din ele. Fluturle zadarnic El, cu mult mai grabnic, Zboară tot făr' dă spor Din zambilă-n bujor. Până o floricică Tot nu să dăspică, El mult să muncește Iar d-o dobândește, Mulțumită n-are Și i să pare amare, L-alta năvălește, P-a dintâi hulește Și cât gustă o dată Pofta-i piare-ndată. Văz harnicul boar Puind boii săi la car, Le zâce dân gură Că merg l-arătură. Tânara păstorea Zmulge o viorea, La piapt o sădește, Fața i să voiește Și-ș poartă oile sale Pă munte, pă vale. Cât e dă frumoasă Fire, și făloasă, Căci tot e înverzit Și tot e înflorit. O, privigătoare, Cât eșt(i) cântătoare! Glasul tău învie Pădurea pustie, Versul tău cel frumos Face un loc norocos. Văz pe mândrul Febus Făcându-ș drum în sus. Pă cer cât să ivește, Caru său lucește. 1792-1796
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate