Ti-as compune poezie din oase
prinsa in cartilagii
cu panzele in naufragii
captive intre troienele adipoase,

Si ti-as trage cu sira mea a spinarii
la lumina calda furibunda
a lumanarii,
Pe axa xoy a lumilor paralele
centrul cercurilor noastre circumscrise
prinse in zambete de paianjen,

pictandu-ti palma stanga
(decompusa in franjuri)
in sange,
In acuarela de zbierat rupt
barbaric si crancen
-harta zbatandu-se vulturi
pe un cer negru
bolnav de non-inceputuri-

Si ti-as canta zambirile
epopei alunecand pe sub vene,
Ars dementia,
-suave thrilluri inlemnind
in inocenta lor demonica
imbinarile strans lipite de pene-

Si ti-as zidi din ranile rupte
si zgarieturile intrerupte,

din cicatricele inchegate
si gandirile infatuate,

(trepte urcand pasii grei catre cer,
umbre reci
ratacindu-se prin perdelele de mister
ale noptii),

Si ti-as canta la trambulina
sirul de morti al non-intalnirilor
noastre fugare,
Batand la porti tocite de vinil
pulsand din colt in colt de stea
ca inima unui fulg de nea
batand intr-un accident de nor
(scumpa insurectie trecatoare),

Si te-as sculpta in lacrimi mireasa,
-Caravaggio al dorurilor nebune-
timp extras dintre randuri fragile
inradacinate in sonetele
gravate in inimi,
postume,

vant printre salcii moarte solitar,
desert incoronat cu raceala al lunii,
brat la intersectie cu umarul,
inaripat,
Sageata facand unghi drept si barbar
cu plamanii.