Ce noapte linistitã la Vaslui
si totusi, cea mai mare dintre toate,
asa cum poate însãsi mama nu-i
este aceastã sfântã bunãtate.

Au moldovenii bunãtatea lor
cu care au stiut sã intre-n tarã,
cu ea se nasc, precum cu ea si mor
si nimenea cu ei nu se comparã.

Ei, hãituiti de-atâtea-mpãrãtii,
ce norii lumii îi cresteau cu tuiul,
visau cãtre-a lui Stefan sfântã zi
când neamul nostru si-a gãsit Vasluiul.

Se vor mai naste vânãtori vicleni
sã speculeze dragoste si milã.
dar tara va rãmâne-n moldoveni
ascunsã într-o cosmicã prãsilã.

Ce noapte linistitã la Vaslui
când frate geamãn stã spre frate geamãn
si între ei nimic palpabil nu-i
decât o bunãtate fãrã seamãn

O bunãtate fãrã de folos,
o bunãtate fãrã de prihanã,
Moldova are sufletul frumos,
ca pruncul ce s-ar naste dintr-o ranã.

Nu e un simplu strigãt din tumult
ci e o bucurie ce existã,
o bunãtate biruind mai mult
decât o rãutate anticristã.

Luminile s-au stins pe la feresti
si însusi întunericul uneste,
ca un bilant al soartei omenesti
moldoveneste cu moldoveneste!

Si-mi pare cã în noapte mai apar
nori verzi si mari si vinetii pe tarã
ca surogatul unui vechi cosmar,
ca un acces de crizã biliarã.

Si iarãsi cred cã suntem slabi si mici
si numai codrii pot sã ne ajute,
dar vai sunt moldovenii mei aici,
cu sufletele vesnic nevândute.

Ei sunt într-un Vaslui linistitor
cu pruncii lor ce freamãtã-n neveste,
gãtiti oricând a deveni popor
si-a da dovadã cã Moldova este.

Dar mai cu seamã mi-a fost dat sã vãd
ceva cu mult mai tare decât toate,
mai tare ca o moarte si-un prãpãd,
aceastã infinitã bunãtate.

Si dacã pe pãmânt s-ar risipi
atâtea calitãti care-ncotrova
ea, bunãtatea ar veni-ntr-o zi
ca s-o numim definitiv Moldova.