nu-mi ramane decat muzica mea trista
sa ma-nsoteasca intr-o lume ce nu stiu de exista,
si tot ce pot sa-mi amintesc,
e ca te-am iubit si inca te iubesc.

si muzica asta pe care o stiu
se-aseamana cu poezia ce o scriu,
se-aseamana cu timpul ce il pierd
intr-o iluzie in care nu mai cred.

si inca o mai pot asemana
cu un moment ce nu mai pot uita,
in care imi dadusei tot din tine,
cu o speranta ca poate fi mai bine.

si la urma urmelor va spun
ca poezia mea se-aseamana cu un poet nebun,
asa cum se aseamana cu viata si cu moartea
si cu sfarsitul ce mi-l are cartea.


5 mar 2000