Mi-e frig iubito.

După ce privirea ta a viscolit
zăpada,
mi se învolbură pe frunte,
e negură,
e grea ca un munte,
e rece,
cade ca o cascadă,
se prăbușește din ceruri
ca o pasăre de pradă.
Ești supărată.

Mi-e frig iubito
și așa,
cuibărit cu teamă,
cu sprâncenele ridicate
a „lipsă de mamă”,
cu ochii mari-mari
ca două păsări
ce s-ar putea numi lăcrimari,
îmi caut greșeala cu fâlfâit de pleoape și
tac,
zac neîndrăznind a păși singur.

Pruncului din mine
îi îngheață talpa goală în zăpadă,
i se albește gheață pulpa caldă,
pântecul și pieptul,
gândul oval,
privirea și moțul din frunte,
devine cristal.

Mi-e frică iubito.

Pan
26.12.2002