Lumina palida-i dansa pe chip,
Mirosul ei incalecandu-i narile.
Un zambet larg, intrezarit,
I se plimba neobosit,
Pe buze.
Privirea lui distanta,
O aruncase undeva in noapte,
Iar mana lui de frig crapata,
Strangea la piept ultima sticla,
Sparta.
Degeaba vru sa se ridice,
"Sa vrei nu e de-ajuns !",
Flacara lumanarii ii soptise,
Dupa care, parca-n ciuda, i se stinse.
"Nu vezi ca deja fug ?",
Tardiv betivul ii raspunse.
Adormise...