Ma intamplasem
pe un drum
ce nu incepea nicaieari
si se ispravea niciunde.
Gandurile,
ca niste fluturi stingheri,
se izbeau
cu aripile-n gratii
raspandind imprejur pulberi stelare,
singurele ce reuseau
intru repaos
din cusca sa se strecoare.
Ma chirceam in cochilia mea
marunta si cenusie,
sperand in zadar sa faram
zabrelele ce ma tin
prizonier intru pribegie.
Din cand in cand,
probabil din inertie,
imi mai aprind cate un ochi,
poate se intrevede
vreo bariera,
un zid, o prapastie, ceva,
care
sa-mi infraneze caii putere
de nestrunit,
ce ma poarta fara de vrere
la nesfarsit…