Ma joc de-a joaca mea cu lumea,
sar capra peste genunea
ce ne desparte,
ce ne imparte,
unu – doi,
hai cu noi,
hai la groapa cu furnici!
E aici?
Dar nu-s pitici!
Macar unul mic de tot,
Statupalmabarbacot,
cat o fi de mititel,
chiar si cat un Neghinel
si tot e cu mult mai bun
decat orisice batran
care tine joarda-n mana
ca sa-mi dea … viata mai buna
si sa-mi spuna, ce sa-mi spuna?
Nu mananc de-o saptamana,
impletesc raze de luna
ca sa-mi fac o tesatura,
sa-mi croiesc o patura,
sau mai bine-o matura?!
Sa ma sui pe ea calare,
sa zbor dincolo de zare,
sa m-ascund dupa hambare,
sa scot limba-n adunare
ordonata, aranjata,
cu pomezi pe fata data …
Zici ca-i linte
in gradina lui Melinte,
c-asa-i hora pe la noi,
ne-nsiram ca niste oi,
printre noi mai sunt si boi
care nu stiu unu – doi,
dar ne pun in cap mocirla
si ne zavorasc in tarla,
sa ne-nvete-o cotoharla
cum ca noi am fi pe dos,
lumea-i lucru serios,
cu scop unic: os de ros.
Of, si de-aia nu mai pot
sa fac baie in borhot,
sa cos muste mititele
pe-ncretite horbotele!
Poezie serioasa?
Varza, cu carnati de casa!