În colț de noapte jucăușă
când ai ieșit furiș pe ușă
și ai făcut flic flac pe stele,
râzând în șaua celor rele,
n-am apucat să mă trezesc
la timpul tău cel mai ceresc.
Ce dor de călător mă strânge,
pe la grumaz săruți cu sânge
și mă îmbii la sacrilegii,
să preacurvim virgine din colegii.
Îți spun acum că eu sunt os
de Domn, ce dacă e pe dos
cununa, de lauri sau de jeg,
doar ști mereu că te-nțeleg
și te ador pe timp umbrit,
de când în veac ai adormit.
Numai că eu m-am săturat
de stat pe ziuă îngropat,
și am plecat în raza lunii
să îmi salut din mers străbunii,
cu mâna dreaptă la vipușcă
i-am anunțat că sunt gol pușcă
de ei, și tot ce-aduce luna plină.
De-acuma lumea mi-e vecină,
adăpost și dor de pensionare.
De-i greu coșciugul și te doare
tu să mă ierti, și să fiu drept,
o țeapă-ți dau... direct în piept.