În culorile apusului îngerii se hrăneau
cu sunetele noastre,
noi eram căzuți de mult printre dune-
mestecam nisipul
și –i număram firele printre măsele ,
ne gândeam la cei pe care i-am lăsat,
la cei care ne-au silit să-i pierdem,
încercam să-i regăsim în ochii statuilor
sau în mijlocul bulgărilor de zăpadă,
făceam dragoste cu umbrele prelungite
pe trupurile noastre,
șerpii deșertului se uitau la noi prin ochi
de topaz,
ne-acopereau cu veninul lor,
într-o îmbrățișare finală.