calc pe zapada grunjoasa
ca gandul la neplata intretinerii.
calc apasat,
si nu ma tulbura
nici macar gandul
ca sub ea s-ar putea
ascunde ghiocei.
Scartaie mersul meu
iernatec, noptatec,
in urechile pline de griji
ale batranelor insomniace.
Ochii lor lipiti de ferestre
imi scruteaza pasii
printre ghioceii
neghiciti de iarna.
Apoi... revelatia,
promisiunea ca nu o sa se mai
intample, ca n-o sa mai fiu poet.
Zambetul meu incotosmanat
in multimea din statia de autobuz...
E cinci dimineata...
si ghioceii nu rasar din asfalt.