Prea luam in tragic tot ce ni se-ntampla,
Si prea mizam pe faptul ca stim si c-am putea,
Sa adunam atata vis si gand sub tampla,
Cand totul se rezuma, de fapt, la a avea.

Prea ne vaitam in noi si in afara,
Dar multumiti am fi oare vreodata?
Ne tot jelim, ne dam apa la moara,
De parca n-am avea in suflet nici o pata.

Ne copleseste-atata neputinta,
In fata haului ce creste inainte,
Un mare gol si-o singura fiinta,
Pe drumul dintre inima si minte.

Prea simpla-i viata si noi complicati,
Raspunsurile nu ne mai servesc,
De intrebari aiurea ne facem vinovati,
Cand gandurile toate ne-osandesc.

Ne tot mintim si ii mintim pe toti,
Ca e adevarat sau poate ca n-ar fi,
Din pumnul timpului un loz mai scoti,
Azi nu castigi, dar e si maine-o zi.

Ca si cum mainele e garantat traim,
Ca si cum cineva ne-ar datora vreo zi,
Si oare cate zile-n viata irosim,
Fiind convinsi ca maine ne-om trezi?

Trecutul ne impinge de la spate,
Spre-un azi pitic si prea grabit,
Sosit si el anume sa ne-arate
Ce repede murim, ce repede-am trait.