Stăteam culcați printre oasele frigului
înveliți unul în altul cu privirea vântului
credeam încă în vietățile albastre
care urmau să ne salveze de noi înșine.
Visam…
Lăsam să cadă peste tine flori răsucite
de ger.
Și-apoi ne uneam --
La început ochii,
apoi gândurile,apoi dinții și în final ,
trupurile noastre deveneau un fel de
apă care intra în crăpăturile pământului,
îi adulmeca esența,
intra în rădăcinile copacilor zgârâindu-le
intimitățile.
La sfârșit negam totul c-o inocență
duplicitară