Al cincilea anotimp


Nu sunt păcătoasă, Doamne,
Dar am păcătuit.
Ingerul ce mi l-ai sortit
Nu mai e alb –
In curcubeu l-am vopsit.
Am greșit, m-a iertat
Si iar am greșit.
Acum, prea de tot ostenit
De netihnă și de rușine,
Se ascunde de ceilalți îngeri în mine.

S-a dus primăvara,
E zăpușeală și vine vara.

Pe îngerul meu
Intemnițat la mine in vine
Aș vrea să-l las
Să se întoarcă la Tine.
Să-l ierți Doamne
Si înapoi să-l primești !
El nu e vinovat,
Prin cotloane lumești
Eu l-am ademenit,
L-am purtat pe cărări întortocheate
Făcând din șoapte urlet, din zi noapte,
Cu vanitatea mea l-am otrăvit,
Amăgindu-l pe el, pe mine m-am mințit,
Mi-a fost de mine milă – pe el l-am umilit,
L-am pus la încercări nenumărate
Si bune și rele, și gânduri și cuvinte și fapte.
A fost, cum doar Tu știi, și rău și bine.

S-au dus primăvara, vara,
E umezeală și toamna vine.

Ingerului meu vreau să-i fiu înger, Doamne,
Să-l las să Ti se-ntoarcă-n cer.
Vreau să-l despart de păcat, să-l dezleg de jurământ,
Si, cum m-a învățat,
Am să Te rog, am să aștept și-am să sper.
Am să mă așez pe pământ
Intr-un culcuș de frunze aurii
Si-am să-mi desfac bluza,
Apoi pielea, apoi coastele,
Am să-i scot din mine aripele,
Am să le spăl cu lacrimi,
Am să le usuc cu răsuflarea,
Am să le mângâi, am să le cânt.
Am să îi spun că m-am mărturisit,
Că m-ai auzit, că m-ai ascultat, că m-ai iertat,
Că poate să mă părăsească liniștit.
Am să mă învelesc apoi încet
Cu multe frunze ruginii
Si-am să sper și-am să aștept să mă auzi și să vii.

S-au dus primăvara, vara, toamna,
E de-acum frig și vine iarna.

Când frunzele se vor chirci
Si fulgii-mi vor intra sub bluză
Si sub piele și sub coaste,
Nu ca zbaterea de aripă
Ci ca un pumnal ascuțit,
Voi ști că l-ai primit, Doamne,
Pe îngerul meu ostenit
Inapoi în cetele Tale,
Iar albul zăpezii
Va fi umbra tremurătoare,
Sub mângâierea Ta,
A aripelor lui străvezii.

S-au dus primăvara, vara, tomna, iarna...

Din cotloane cerești
Mâna Ta hotărăște
Al reînvierii răstimp:
Ca mereu eu întârzii, mângâind zăpada
In al cincilea anotimp.