La berea poetilor ( II )

Poetul I:

Si asta-i nimic,
că stiu și proză,
stiu și analiză,
rup chibritul cu
mare ușurință,
în trei, în nouă
și 81 de capete.
Si le numerotez cu sârguință
în subcapitole.
Iubesc nespus ideea,
sistemul și informația.
Sunt cele mai stupide chestiuni,
mai bine erau șlefuite istoric
vocalele primitive,
vorbeam azi doar prin bâlbâituri.
Asa măcar ne rămânea iubirea.

Poet 3 :

Măi ce le zici !
Ai dicționare ?
sub bancă, pe genunchi,
sau le-ai inghițit de rușine
și-ți trec prin unghii in pix,
că ne sperii cât ești de
multidimensional.

Poet 1 :

Nu sunt bun,
nu există bun,
foate bun,
fenomenal
etc, etc... !
Trebuie să distrugem
chinul pe care-l lasă
imediat,
după cinci minute,
bucuria smalțuită a aprecierilor.
Tu nu înțelegi că pe dată se șterge tot
la coșul de hârtii,
mototolite frumos,
scrierile tale în pagini,
în tipografie,
că volumele mult dorite
sunt mormintele poeziilor tale.

Mă îmbăt prietene.
Simt de atâta bere,
că sunt ascuns
și legat în capul meu,
nu pot să ies
nici măcar prin privire,
mă încurc în părul
din urechi și din nas.
Poate un strănut
să mă arunce,
pe mine, din mine însumi,
cu 250 km/h
și să mă trezesc.
M-am săturat să tot
scarpin în zadar hârtia
cu versurile mele
zăpăcite și
hăbăuce.

(hei, mai adă chelner
o bere !)



( va urma)