Spun unii, din nu știu ce neam,
Că Dumnezeu i-ar fi dat lui Adam –
Și lucrul e cert, dar nescris în Scriptură –
O mie de ochi și-o singură gură.
Să poată privi și să poată s-admire
Întreaga Creație și-ntreaga Sa Fire.
De cum se trezea, începea să-i deschidă
Culori felurite-ncercând să cuprindă,
Necontenind a se mira,
Cu fiecare ochi, de tot ce vedea.
Până seara abia apuca să-i închidă.
În felul acesta, fiecare zi era plină
Și fiecare ochi vedea altceva.
Dar, într-o zi, obosit de prea multă lumină,
O mie de pleoape, peste-o mie de ochi a lăsat.
Chiar atunci, din mâna întinsă a Evei,
Din măr a mușcat.
Când gustul ciudat
I-a dat de-nțeles că Edenu-i pierdut,
Să plângă-a-nceput.
Atunci, Domnul, surprins de șuvoi,
I-a luat ochii-napoi,
Lăsându-i doar doi.
MORALA: Uneori chiar ș-atât
E prea mult pentru noi.