Potopul

Iubita, privindu-mă
a început să mă plângă
zbătându-mă să nu mă înec
timpul a devenit al ploii
în tic –tac-ul picăturii
mi-a lăsat un gând corabie:
în propria lacrimă
sculptează ce e bun
o dimineață cu șoapte
o pereche de ochii de lapte
visul unui miez de noapte

Călătorind spre terra nova
ca o solitară imagine
printre rămășițele mele
mă întrebam:
cine ai fost tu?
eu am fost eu
tu cine ești?