La berea poeților III

Poet 1:

Tot ce crezi tu
că e sublim-
e zero, prietene.
Viața poeților,
relativă,
ca o teorie din fizica,
e o poezie :
scrisă lung și scurt,
accentuat și versificat,
uitată mai dureros
decât a celorlalți.
Istoria e a canibalilor
de timp,
de rugină și cioburi de lut.
Ideea primitivă, fată mare ,
s-a lăsat sedusă de sistem:
și acesta , îngâmfat,
s-a mistuit frumos
în informație.
Asta ne toacă nouă poezia,
că nimeni nu ne mai ascultă azi.
Cuvintele limbilor,
pline de iubire cândva,
stau acum sugrumate
prin sârmele calculatoarelor.

Poet 2 :

Mai bine să te îmbeți,
decât să scrii pătimaș
și ursuz,
o girafă de poezie.
Gata amice,
facem plata.
E enervantă brambureala ta,
ajunge !
Hai să ne vindecăm
de mințile noastre necoapte,
uitate pe la 15 ani,
într-un coridor al sufletului,
plimbându-ne spre casă,
pe sub teii orașului nostru
provincial, mărunt și uitat.
Tu nu vezi ca poezia
e privita de acei
asa-zisi oameni ai realitatii,
ca un semn de infantilism,
de planset
al adultilor,
de smiorcaiala si alintatura ?

( va urma)