A fost odata un pitic. Acum
privirea lui fărâmată-n cioburi,
zace alungită pe pereții igrasioși și plini de scorburi.

Auzul său infundat în fundul capului,
unde azi trăiește o familie de râme,
zace inert, făcut fărâme.

Nisipul adus de mare și dus de vânt
bătut de ploi și călcat în picioare
se-ndeasă în gura căscată prea tare,
nisipul făcut pământ.

Acolo, în scorbura veche închisă de mult, în copacul fără coroană,
ăla de-acolo cu cuibu’ de coțofană
zace împrăștiată mintea lui spartă
lângă privirea făcută cioburi
în fața auzului înfundat în fundul capului
de nisipul ce-i îndeasă și gura.

Acolo, dragi copii
e piticul din poveste care-a fost și nu mai este
și cine-o mai trăi, ne-o va mai povesti.