Știu, muchia este mai îngustă
decât abisul, știu asta,
dar cu toate acestea,
am aninat în cuierul
de după ușa atâtor plăceri,
pe rând, demult,
țigara, pocalul,
vanitatea dulce,
vorbele sterpezite,
mi-am tăiat mâna
care fură și ucide
iubirea,
am scos primele scânduri
din puntea ce duce
către alta... iar apoi,
cu aripile lui Dedal
-brațe înțelepte de speranță -
am regăsit peronul
primului nostru împreună
promis pentru o vreme...