Când Moartea îți arată colții ei strălucitori
Și știi că nu ești diferit de ceilalți muritori,
Oare ai puterea să crezi că pe tine te va ierta?
Sau, oare, scârbit de viață, foarte ușor, tu vei ceda?
Dar dacă-ncerci să i te opui, să lupți cu Ea,
Crezi că ai vreo șansă sau că te va cruța?
Și, dacă, prin minune, ai reuși să scapi,
În continuare, în viață, ce ți-ai dori să faci?
Dar dacă ți-ar propune să-ți reiei viața, de la început,
Ai face iar aceleași fapte până vei muri și de când te-ai născut?
Și iarăși, la sfârșit, îți va arăta colții Ei strălucitori,
Și oare, atunci, sătul de două vieți la fel, îți vei dori să mori?
Dar dacă-ți va propune să-ți reiei viața de la sfârșit spre început?
Ce vei face, după atâția ani, în clipa în care te vei fi născut?
Ai vrea ca timpul, acum, să se oprească-n loc
Și să călătorești departe, să arzi ca într-un foc,
Să simți din plin căldura care te-nconjoară,
Și, ascultând atent, un cântec melancolic de vioară,
Să constați acum, lipsit de timp, lipsit de viață,
Fără fericire, fără tristețe, cuprins într-o singurătate care te îngheață,
Lipsit de iubire și fără libertate, uitat de lume,
Negat de nimeni, că ești un suflet fără formă, fără nume,


DAR EȘTI NEMURITOR!