La buza scoicii, eu pot doar să trag
cu urechea în timp ce drămuiesc
clipe privind nodurile marinărești
pe care ochii tăi cenușii ca niște săbii
toledane le vor spinteca fără să bănuiesc
desfășurarea hărții din piele uscată
arsă și-amară. Nu mai pot găsi nordul
în acest labirint unde Ariadna adulmecă
minotaurii uraganelor ce se nasc
și iată cum mării îi vom rămâne străini
nisipul de plajă ascunde statui,
o armată de valuri, năvălind pe uscat
cu trupuri dezmembrate de unde eu adun
algele timpului mort și resturi de catarge
sau amfore naufragiate sparte de adierea brizei...