Sa nu-mi vii in dimineti sticloase
cand fruntea cuprinde mult prea multe vise
indigerabile, desi promise.
E vremea de hranit caii nisipului verde
cu melodia pe care nimeni
n-o mai crede, dar o asculta
direct cu sufletul.

Sa nu-mi vii nici calare pe amiaza strivita
de palmele batatorite ale pianistului
prelins deja sub scaun,
impuscat accidental cu speranta.
Atunci imi iau portia zilnica
de capsune cu viata.

Vino cand inima iti e la asfintit,
sa te asez cuminte langa sanul drept
cu zahar ars inmugurit,
sa iti servesc mancaruri
cu gust de pamant si de noapte
sa iti cobor pe soapte
din adanc
in adanc
in adanc...